TRIPLU ASASINAT IN OCEANUL ATLANTIC

(Preluare de pe site-ul LIGII MILITARILOR PROFESIONISTI)

1996, 14 martie – Radu Danciu (31 ani) şi Petre Sângeorzan (21 ani), aflaţi la bordul navei-portcontainer „Maersk Dubai“[1], ex-„Ming Fortune“[2] (pavilion: Taiwan, IMO: 8012671, armator: „Taiwan’s Yangming Marine Transport Corporation“, comandant: Shiou Cheng, 30.700 tdw., 30.779 trb., lungime: 210,10 m, lăţime: 32,30 m, echipaj: 18 membri, constructor: martie 1983, „China SB Corp“, Kaohsiung – Taiwan, lansată la apă la data de 2 octombrie 1982) au fost ucişi cu premeditare, fiind aruncaţi peste bordul navei în apele Oceanului Atlantic.
Cei doi români se îmbarcaseră la bordul navei pe data de 10 martie 1996, în portul spaniol Algeciras (Spania), şi călătoreau clandestin, dorind să ajungă din Spania în Canada. Ei au fost descoperiţi de ofiţerul Rodolfo Miguel[3], după două zile de la plecarea navei din port.
Echipajul navei era format din şase ofiţeri taiwanezi şi 12 marinari filipinezi. Shiou Cheng (34 ani), comandantul vasului, a luat decizia de a se întoarce în portul spaniol pentru a-i preda pe cei doi români autorităţilor spaniole, pentru a scăpa de amenda de 7.000 de dolari pe care ar fi trebuit să o plătească în Canada pentru fiecare pasager clandestin depistat la bordul navei.
Vremea era nefavorabilă şi comandantul a renunţat la acest plan, ordonând marinarilor să construiască o plută improvizată din două butoaie metalice.
Fără milă şi neţinând seama de disperarea, insistenţele şi implorările românilor, comandantul Shiou Cheng a decis, împreună cu ofițerul mecanic Chung-chih Wu, să îi arunce peste bord pe Danciu şi Sângeorzan, fără apă potabilă sau mâncare şi cu veste de salvare artizanale!

Un marinar filipinez, martor ocular la crimă, a declarat:

„Am auzit ţipete pe punte. Am văzut doi oameni îngenuncheaţi în faţa căpitanului, cerând îndurare. Erau disperaţi. Ne implorau să nu-i lăsăm acolo şi căutau o fărâmă de omenie în ochii celor prezenţi la această scenă. Un român săruta picioarele comandantului strigând «Mamă, ajută-mă!». Nu am putut să fac nimic, căci primisem ordin de debarcare de la ofiţerii taiwanezi“.
Pluta improvizată nu a rezistat mai mult de un minut şi s-a dezintegrat, iar cei doi tineri au dispărut imediat în apa rece şi adâncă a oceanului. Nava se afla la numai o zi distanţă de port!
. În următorul port, la Houston, filipinezii[4] Rodolfo Miguel, Ariel Broas şi Juanito Ilagan l-au întâlnit pe călugărul Randy Albano și, mai târziu, i-au scris despre incidentul cu cei doi români ucişi de ofiţerii taiwanezi.
.
În ziua de 18 mai 1996, alţi doi transfugi români, Florin Gh. Mihoc (18 ani) şi Nicolae Paşca (24 ani, din judeţul Satu Mare), au fost descoperiţi de un membru al echipajului la bordul navei „Maersk Dubai“. Ei se urcaseră clandestin la bordul navei, pe 16 mai 1996, în portul Algeciras. Florin Mihoc a fost bătut crunt de comandant, ofițerul mecanic și alții de pe navă, înjunghiat pe la spate şi aruncat în apele oceanului, deşi adolescentul i-a implorat în genunchi pe taiwanezi să-i fie cruţată viaţa.

Unul dintre membrii echipajului a declarat postului de televiziune canadian C.B.C.:

„S-a dus direct la fund. L-am văzut pe acel om strigând, îngenunchind şi implorând să nu fie omorât. Toţi ofiţerii erau prezenţi pe punte, dar nu au făcut nimic pentru împiedicarea crimei“.

.

Celălalt român, Nicolae Paşca, a fost descoperit de un marinar filipinez, care, îngrozit de crima ofiţerilor taiwanezi, l-a ascuns în alt loc al vasului până ce nava a ajuns în portul Halifax (Canada). Între timp, călugărul Randy Albano a scris la Halifax (Nova Scoția), următorul port de destinaţie a navei. Când nava a ajuns în port, autoritățile canadiene au sechestrat nava „Maersk Dubai“ şi a arestat şapte ofiţeri taiwanezi de la bordul acesteia, sub acuzaţia de crimă cu premeditare.
Tot în portul Halifax, pe 24 mai, opt marinari filipinezi au dezertat de pe navă şi au povestit Poliţiei despre atrocităţile la care au fost martori.
.
Imensa mediatizare internaţională a acestei tragedii a forţat autorităţile în drept să dispună măsurile necesare.
„The Washington Post“, „The Toronto Sun“, „The Globe and Mail“, „La presse“, B.B.C., France Press, Reuters, Euronews, C.B.C. au relatat pe larg tot ce s-a întâmplat pe nava morţii.
John Parson, reprezentant al Federaţiei Internaţionale de Transport, declara că decizia Canadei de a nu aresta vinovaţii „ar fi o ruşine, un simulacru de justiţie“. Lloyd Axworthi, ministrul de Externe canadian, s-a disculpat, precizând: „Este diferenţă între a simţi că trebuie să faci ceva şi a avea autoritatea s-o faci“.
Un parlamentar canadian, amintindu-şi de cazul traulerului „Estela“ (pavilion: Spania, IMO: 17117, 454 trb., construit în anul 1990), reţinut de autorităţile acestei ţări pentru că pescuia ilegal în apele internaţionale, făcea o remarcă amară: „Sperăm că vieţile unor oameni pot fi puse cel puţin la acelaşi nivel cu peştii pe lista de prioritate a acestui guvern, dar se pare că m-am înşelat“.<

Cotidianul canadian de limbă franceză „La Presse“ scria într-un articol:
„Toate ţările bogate îi forţează să dea amenzi mari dacă transportă la bord imigranţi ilegali. În Canada, amenda este de 7.000 de dolari canadieni pe cap de pasager. Moartea celor trei români ar fi permis astfel armatorului să economisească 21.000 de dolari“.
.
În urma anchetei declanşate de autorităţile canadiene, la bordul navei au fost găsite dovezile existenţei celor patru marinari români (urme de hrană şi îmbrăcăminte), confirmându-se mărturiile marinarilor filipinezi.
După mai multe şedinţe de audieri şi deliberări, desfăşurate pe parcursul a câteva luni, Curtea Supremă de Justiţie a decis că Statul Canadian nu are competenţa să judece un caz care s-a petrecut în apele internaţionale, astfel că sechestrul pe navă a fost ridicat, iar cei şapte ofiţeri taiwanezi au fost eliberaţi pe cauţiune şi extrădaţi în Taiwan, la cererea acestuia şi sub ameninţarea cu presiuni economice asupra Canadei.
.
La sfârşitul lunii mai 1996, Statul Român a cerut Taiwanului extrădarea celor şase ofiţeri taiwanezi, dar a fost refuzat, întrucât între România şi Taiwan nu există relaţii diplomatice, în condiţiile în care nu-l recunoaşte ca stat.
Nici Canada nu recunoaşte Taiwanul, relaţiile diplomatice fiind stabilite cu China, ţară ce consideră Taiwanul o provincie rebelă, deşi, în 1996, relaţiile comerciale dintre Canada şi Taiwan erau de circa 3 miliarde de dolari.
Ajunşi în Taiwan la un an după evenimente, pentru a fi judecaţi, ofiţerii criminali nu au fost niciodată condamnaţi. Doar comandantul Cheng Shiou a fost pus sub acuzare, dar a fost achitat, deoarece nu s-a putut demonstra că cei trei români au murit, din moment ce nu le-au fost descoperite cadavrele.
Familiile românilor asasinaţi au acţionat în instanţă Compania „Yang Ming Lines“ (una dintre cele mai mari companii de acest fel, dar, ciudat, posibil în urma primirii mai multor zeci de mii de dolari, şi-au retras plângerile şi, se spune, ar fi semnat un contract de confidenţialitate prin care s-au angajat să nu divulge nimic timp de 20 de ani.
Tragedia celor trei români a inspirat publicarea romanului „The Stowaway“ („Pasager clandestin“), scris de Robert Hough, şi apariţia albumului rock „The Wake of Magellan“[5], conceput de trupa Savatage.
În anul 2005, ieşeanul Matei Bejenaru a prezentat, pentru prima oară, proiectul „Ghid de călătorie“, inspirat din tragedia celor trei români de pe „Maersk Dubai“, caz emblematic pentru sărăcia generală şi lipsa de perspectivă a tinerei generaţii din anii ’90.
În ciuda titlului ce pare a trimite la un traseu turistic, prezentarea detaliată a rutelor, a potenţialelor obstacole şi a proviziilor necesare se adresează călătorilor clandestini îmbarcaţi, de pildă, într-un container pe un vas de marfă. Proiectul denunţă disfuncţiile societăţii româneşti postcomuniste, tranziţia dureroasă către mirajul democraţiei occidentale.
Patru dintre marinarii filipinezi care au colaborat cu autorităţile canadiene au primit azil şi s-au stabilit în Halifax. Nicolae Paşca, singurul supravieţuitor, s-a stabilit în Chicago (S.U.A.). Este căsătorit şi are 5 copii. De remarcat lipsa de reacţie şi de implicare a Statului Român în tot acest caz cutremurător şi revoltător.

 

Constantin Cumpana, Corina Apostoleanu, “Amintiri despre o flota pierduta” – vol. II – “Voiaje neterminate”, 2011, Editura “Telegraf Advertising” Constanta.

.
[1] Nume primit în anul 1994; a mai purtat numele „Med Taichung“ (1996), „Kota Permas“ (2003) şi „YM Fortune“ (2004); a fost tăiat la Xinhui, în ianuarie 2009.
[2] Pavilion: Taiwan.
[3] Marinarii filipinezi Rodolfo Miguel, Ariel Broas, Juanito Ilagan Jr. și Esmeraldo Esteban s-au îmbarcat la bordul navei „Maersk Dubai“ la data de 4 februarie 1996, într-un port indian.
[4] Scott L. Malcomson, „Un reporter în larg. Nava neliniștită“, în „The New Yorker“, 20 ianuarie 1997 (http://www.newyorker.com/archive/1997/01/20/1997_01_20_072_TNY_CARDS_000377607).
[5] The Wake of Magellan (Pe urmele lui Magellan) este un album-concept al formaţiei „Savatage“ şi se bazează pe două evenimente reale de viaţă; primul – incidentul tragic şi revoltător de la bordul navei „Maersk Dubai“, care a avut loc la mai puţin de un an înainte ca albumul să fie lansat; cel de-al doilea eveniment se referă la reportera de origine irlandeză Veronica Guerin, care a murit luptând împotriva creşterii comerţului cu droguri în ţara sa, moartea ei realizând ceea ce ea nu a putut face în timpul vieţii; aceste evenimente sunt combinate într-o poveste a unui bătrân marinar spaniol, care, către sfârşitul vieţii, a decis să navige cu mica sa barcă pe Atlantic, până se scufundă; în mintea sa, el a dat o aură romantică şi glorioasă deciziei de a muri asemeni vikingilor; când vântul de peste ocean l-a împins în mijlocul unei furtuni de mari proporţii şi a crezut că dorinţa sa este aproape de a se împlini într-un mod tragic, el a văzut un om în pericol de a se îneca în ocean, după ce fusese aruncat de la bordul unei nave; într-o clipă, bătrânul marinar se răzgândeşte de a se oferi morţii şi luptă să îşi salveze sufletul; după multe încercări, el reuşeşte să îl salveze şi pe cel aflat în pericol de înec; revenind la ţărm, bătrânul marinar a înţeles nu numai că fiecare viaţă este preţioasă, dar şi fiecare clipă din acea viaţă.

Cam ce as avea de subliniat in acest an electoral

      CAM CE AȘ AVEA DE SUBLINIAT ÎN ACEST AN ELECTORAL

ÎN PRIMUL RÂND: EU ÎNSUMI–CATINDATUL

...După două candidaturi parlamentare ca independent, dorind să forțez votul uninominal care nu se mai legifera, m-am retras bine chelfănit din acea luptă electorală care prevedea avantaje numai pentru supunerea la înregimentare: Partidele aveau dreptul la procentaj și redistribuire, în vreme ce independenților li se pretindea numărul maxim de voturi corespunzător cu județul respectiv. Am candidat la Constanța, unul dintre cele mai mari și mai populate județe, unde locul meu l-a luat lista unui partid care avea în întregime cu vreo două mii de voturi mai puțin; apoi am candidat la Giurgiu, care era unul dintre cele mai mici, așa că UDMR-ul a trebuit să aducă destul de puține voturi redistribuite din Harghita, ca să mi-o ia înainte candidatul lor care, local, nu se baza decât pe recruții din secuime care făceau instrucție la Dunăre, ăsta fiind și calculul prin care Uniunea Maghiară avea listă electorală la Giurgiu și Mehedinți: E deajuns să ai două-trei voturi în județul respectiv; restul le aduci prin redistribuire și gata: îi faci pe olteni udemeriști!
Asta-i problema îm politica românească: REDISTRIBUIREA!... Pe vremea aceea, când de-abia se discuta posibilitatea votului uninominal, candidatura mea independentă având și scopul de a forța nota contra tărăgănelilor celor care beneficiau de asemenea REDISTRIBUIRI, eu credeam că este numai una dintre probleme. Acum îmi dau seama că, de fapt ea este Problema-cu-literă-mare. Iar, de când, și în condiții de colegii uninominale, poți candida până-n pânzele albe ca independent, dar dacă n-ai norocul să țâșnești într-un alt mod decât cel practicat obligatoriu, legea e de așa natură încât, nu numai că tot prin REDISTRIBUIRE câștigă majoritatea, așa cum s-a văzut, dar ne trezim cu dublarea parazitară a numărului de aleși, exact din partea partidelor care au legiferat proceduri înșelătoare. Așa că REDISTRIBUIREA devine de-a dreptul o placă turnantă de care depinde nu numai întregul proces electoral, ci care are prioritate în configurarea sistemului politic corupt, bazat pe aspectele formale ale unei democrații strict statistice. Iată schema lui:
Partidul îl ajută pe candidatul său pentru o funcție a puterii prin REDISTRIBUIREA voturilor de care, numai și numai, înalta lui conducere are dreptul să dispună. Alesul ajunge în funcția respectivă și, la rându-i, REDISTRIBUIE fonduri de la bugetul de stat în folosul clientelei politice. Clientela politică, încasând asemenea foloase favorizatoare, se execută conform cutumei REDISTRIBUIND o parte din ele în șpăgi către șefi și generoase donații către partid. Beneficiarii șpăgilor REDISTRIBUIE o parte dintre acestea fie pentru campania generală a partidului, fie pentru campania personală prin care se mențin în funcții de conducere de unde, după ce primesc un nou mandat prin REDISTRIBUIREA voturilor, o iau de la capăt REDISTRIBUIND creditele  de la bugetul de stat ai căror ordonatori sunt, în așa fel încât, ele să fie cu atenție REDISTRIBUITE în folosul clientelei politice prin care se REDISTRIBUIE în șpăgi și cotizații de partid care, la rândul lor, asigură mecanismul REDISTRIBUIRII voturilor. De unde... iarăși și iarăși și iarăși... încât, pesemne că ar merita chiar și premiul Nobel; pentru că, după cum constatăm, în acest domeniu, mult visatul perpetuum-mobile, s-a inventat!
Ei bine, spuneți-mi: în acest perpetuum mobile care funcționează din ce în ce mai bine uns, unde-și mai găsește locul amărâtul de independent care n-a vrut sau, pur și simplu, n-a avut de-a face în viața lui cu fastuosul concept de REDISTRIBUIRE – temei al democrației  slăvite de toți policienii vremii noastre?!!

Am avut, așadar, în cei patru ani când am obstinat să candidez de două ori, o singură satisfacție: Că am putut calcula pe propriul meu buzunar cam cât costă o lună de campanie electorală, rezultând o sumă de cel puțin patru ori mai mică decât primeau unii de la bugetul de stat și, posibil, de zece ori mai mică decât pretind bugetele partidelor care cer donații când procedează cinstit iar, când nu... Ehe!...
Dar mă abțin; ce mai pot să spun?!... Asemenea partide, măcar în secolul trecut, despre care vorbesc, aveau și conducători săraci - curați ca lacrima, aveau și tehnici speciale de spălare a banilor, dar și demnitari postați special spre a veghea să nu fie implicate în procesele marii corupții... Abia secolul ăsta a venit cu ceva DNA în plus; dar repede au redescoperit băieții jucăria cu imunitatea parlamentară, cea pentru care dădeau bani cu sacii contracandidații mei din secolul astăzi depășit și temporal, dar și ca șmecherie electorală. 
Eu am ținut socoteala tuturor cheltuielilor pe care le-am făcut, inclusiv echivalența micilor ajutoare, de genul găzduirii, sau transportării mele cu mașina, pe care le-am primit. Și, cu toate că, așa cum am spus, am bătut conștiincios toate drumurile județelor unde am candidat (ceea ce chiar mă pasiona pentru cunoașterea oamenilor și studiul sociologic), cum nu făceau contracandidații care aveau primari din partidele respective pentru asigurat voturile, cheltuiala pe o lună - inclusiv afișele pe care le-am făcut simple, fără poze și culori, mai mult cu programe decât cu portrete, că doar mă vedeau oamenii în carne și oase și le dădeam personal autografe, nu trimiteam prin agenți electorali pozele cu semnătură ca a Madonei – a fost între 20 și 30 de milioane de lei vechi. Calculați: Față de sutele de milioane cum convine partidelor să se acrediteze ideea de preț al campaniiei electorale pe cap de candidat, aceasta devenind o afacere întreagă, cu dedesubturi necurate patronate de lideri politici care se pretind curați!... Fiindcă, la acest preț mare, trebuie să roadă cât mai mulți, dar și să dea cât mai mulți în speranța că vor recupera apoi de la aleși favorizându-le afacerile cu statul – această boală secătuitoare a firmelor particulare parazitare pe bugetul de stat! Acest fenomen nociv de degradare națională, adevărată antinomie a conceptului de afacere adevărată și cinstită, pe care, încă Rădulescu-Motru, la vremea lui, l-a constatat a fi contra naturii; caracterizând, adică, lipsa de inițiativă adevărată a întreprinzătorului român, sugător indirect de la dările noastre și redistribuitor al acestora prin șpagă, capabil de hoții cât de sofisticate, dar incapabil de a realiza un real produs intern.  
La Constanța, mă mai lua cu mașina lui un fost căpitan de cursă lungă care, în 1989 venea prin Gibraltar cu vaporul plin de minereu argentinian, pe care, auzind de  marea eliberare de la București, l-a vândut undeva pe coasta Africii. Apoi, la Pireu, a vândut și vaporul dând marinarilor bilete de avion ca să nu-l taie de va da ochii cu ei în țară, iar acum spera chiar și în voturile lor. Își cumpărase la un partid mai mic locul întâi pe listă la Camera Deputaților și nu-l deranja candidatura mea la Senat. Așa că mă lua cu el sperând ca lupta mea, lipsită de ascunzișuri și de scerete de partid, să-i poarte și lui noroc. Numai când sondajele scțârțâiau, ajungea la disperare și-mi spunea: „Ce-ți pasă?! Dumneata, și dacă ieși  și dacă nu ieși în alegeri, rămâi liber; dar eu, prostul, m-am scumpit la încă cincizeci de milioane cu care, pe lângă suta pe care am dat-o la ăștia, cumpăram un loc la cei mari și aveam garantată imunitatea!... Am fost un dobitoc, domnule: Încă cincizeci de milioane și, gândește-te: patru ani stăteam liniștit. Ba, mai găseam eu câțiva ca mine acolo-n Parlament și aranjam niște legi cu care, după aia scăpam definitiv!... Ești scriitor și înțelegi sufletul omului, așa că-ți dai seama prin ce emoții trec eu cu partidul ăsta mic și nenorocit, fiindcă m-am scumpit la cincizeci de milioane pe care, prin ce mi-au mai ciupit ei și pentru candidatul la prezidențiale și alte plocoane, le-am depășit de mult. Iar cheltuielile se tot măresc dând de băut prin sate, în loc să stau s-aștept să lucreze mașina de vot ca la cei mari!... Mă înțelegi de ce spun că am fost un prost, nu?”...
Îl înțelegeam, cum să nu-l înțeleg? Doar sunt scriitorși cunosc sufletul omului, chiar dacă-i lichea!... Înțelegeam și mașina de vot ce și-ar fi dorit-o ca să-l aleagă după prețul plătit și nu după cum voiau alegătorii, fiindcă și eu băteam satele unde nu prea vedeam venind candidații de la partidele mari, cărora slujitorii locali le obțineau voturile, campania electorală făcându-se de la distanță și pe alte criterii!... Dar nu neapărat pentru asta îl înțelegeam ci, mai ales, așa cum el ajunsese să-și facă socoteala că i se apropiau cheltuielile de vreo două sute de milioane, pusesem și eu la bătaie toate cele două mii de mărci germane pe care le economisisem de la o bursă și, zău, nu-mi era indiferent!... Faceți calculul la cursul valutar de atunci; veți vedea că valorau cam cât cei patru mii de lei, cât mi-a cerut acum Uniunea Scriitorilor ca să mă ducă-n campanie electorală pe la  filialele unde jocurile erau făcute de trepăduși credincioși, iar urnele pline erau puse chiar în mașina celor care veneau să ceară voturile pentru ei, ca să se numere abia peste două săptămâni la București. Gândiți-vă: Două săptămâni, când tehnica fundurilor duble la urne rezolvă problema în două minute!
Asemenea electorale, nici marele grup de consultanță americană GQRR, angajat de madam Udrea cu copersonajul ei de tablou Pinalti, nu performează!... Dar vezi, am și eu năravul ăsta urât cu eșecul la electorale de care nu mă dezbar. Poate tocmai cum spunea colegul meu de candidatură din secolul trecut: „Ce-mi pasă?! Pe mine de arestat nu mă arestează nimeni, iar nevoie de a strâmba vreo lege în favoarea mea, nu am!”... La mine este, pur și simplu, ambiț electoral sincer și dezinteresat. Trăiască independentul din mine!

Corneliu Leu
leuc@upcmail.ro

Scurta radiografie a societatii romanesti postrevolutionare

Desi, cu unele mici, dar foarte mici inexactitati, cu unele mici scapari, totul reprezinta o radiografie corecta a societatii romanesti postrevolutionare. Zilnic, la tot pasul intalnim aceste realitati, le vedem, le simtim si de cele mai multe ori trecem pe langa ele fiind precupati de viata cotidiana. Cand suntem in mare suferinta, afectati de aceste realitati, atunci injuram, amenintam, blestemam si eventual, reactionam cu mai mult sau mai putina ura si violenta la un miting autorizat, protestam vehement impotriva raului, ne manifestam cu putere impotriva nedreptatii si credem ca am facut ceva. Nu, nu am facut nimic, totul nu este decat o descarcare nervoasa care ne da posibilitatea sa ducem jugul mai departe, supus, umil, cu spatele incovoiat de nevoi si cu capul in pamant acceptandu-ne resemnati soarta vitrega. Si viata, in mod ciclic curge si ... curge ... Intre timp apar si momentele electorale cand, orbi si surzi, manipulati in toate directiile uitam raii si relele facute, ne lasam pacaliti de momeala promisiunilor fara acoperire, uitam de promisiunile anterioare neonorate, ne angajam ca spectatori la spectacolul mediatic, la injuraturile pe care candidatii le arunca cu generozitate unii asupra altora si mergem la urne si votam dupa maturitatea sau labilitatea noastra pe unul dintre candidati, care la randul lui ne va insela asteptarile si isi va incalca promisiunile. Este trist, foarte trist ca cea mai mare parte dintre noi, scarbiti de tot raul pe care-l traim, de lipsa de sanse si sperante pentru noi si pentru cei ce vin dupa noi, incapabili sa dam un vot negativ sau sa optam pentru unul dintre candidati, ignoram alegerile si stam acasa, fara sperante in viitor, find convinsi ca raul va fi tot mai rau, ca sansele noastre sunt din ce in ce mai mici si ciclul se repeta si se repeta si promisiunile care ne-au fost facute si sperantele noastre raman promisiuni, raman sperante si nu au legatura cu realitatea ... Toate acestea nu trebuiesc uitate, ele trebuie sa ramana in memoria noastra permanent si trebuie sa ne determine sa actionam pentru noi si pentru binele nostru si prin eforturile noastre sa inlaturam tot raul si toate relele care ne impresoara ...

Macar odata pe an merita sa parcurgem acest material recapitulativ, ca sa intelegem bine cat am fost de ticalosi cu propria noasatra sansa. Da, cativa dintre noi o duc excelent, alti cativa o duc mai bine - dar marea majoritate se duce incet-incet catre pragul saraciei, dincolo de care orbecaie fara rost aproape jumatate din romani. 

Daca am fi avut in noi un pic de curaj, am fi dus-o mai bine chiar si in vremea Impuscatului, cu atat mai bine cu cat mai mult curaj am fi avut. Instinctul de autoconservare? Oricum, e mai acceptabil decat cel de autodistrugere - in ghearele caruia se pare ca ne-am abandonat acum. 
Va fi prea tarziu cand, in sfarsit, ne vom destepta...

    

E nostim sa adormi o natiune si apoi sa-i pui imnul "Desteapta-te Romane"

Trecut versus prezent

Capitolul 1. Asemanari

1.1. Avem aceleasi hidrocentrale construite pana in 1989, cu precizarea ca pe unele, cat de curand le vom face cadou.
1.2. Avem aceleasi termocentrale construite pana in 1989 si aceleasi retele de transport electric
1.3. Avem aceeasi centrala atomica
1.3. Avem aceleasi sosele si autostrazi in proportie de 99%
1.4. Avem aceleasi spitale construite pana in 1989
1.5. Avem aceleasi camine, complexe, studentesti si aceleasi facultati de stat.
1.6. Stam si acum la cozi. Sinistru e ca acum stam la ”coada” la banca, la ”coada” sa platim impozitul sau gazul, la ”coada” sa prindem mai stiu eu ce promotie sau la ”coada” sa depunem cererea de somaj…

1.7. La fel ca pana-n 1989, ”vedem” hotul dar inchidem ochii
1.8. La fel ca pana-n 1989, ne uitam la TV si nu avem ce sa vedem
1.9. La fel ca pana-n 1989 ne mintim spunandu-ne ca:”presedintele singur, nu are ce sa faca”
1.10. La fel ca pana-n 1989 ne plangem ca-i greu dar noi o ducem bine
1.11. La fel ca pana-n 1989 ne amenintam copiii sa invete bine, spunandu-le ca “fara carte nu au parte”
1.12. La fel ca pana-n 1989 cei fara carte sau cu studii cumparate, sunt numiti politic in functii de conducere
1.13. La fel ca pana-n 1989 locurile la facultatiile de stat sunt foarte putine

1.14. La fel ca pana-n 1989 incercam sa ne platim datoriile
1.15. Avem acelasi metrou ca si in 1989
1.16. Avem aceleasi linii de tramvai si troleibuz
1.17. Avem aceleasi parcuri dar distruse, aceleasi zone de agrement dar ruinate, aceleasi baze de tratament dar instrainate sau lasate in paragina, aceleasi lacuri termale si bai populare dar acum cu taxe mult mai mari.
1.18. Avem aceleasi mine dar inchise, aceleasi sonde petroliere dar cesionate pe 2 lei, aceleasi gradinite si camine!
1.19. Avem aceleasi statiuni turistice dar fie lasate de izbeliste, fie date cadou…
1.20. Avem aceleasi bogatii naturale, inepuizabile ( aur,neferoase,marmura,minereuri feroase,uraniu, gaz,hidrogen sulfurat…)
1.21. Avem aceleasi fantani dar secate, aceleasi izvoare de apa minerala…
1.22. Avem aceleasi centre de cercetare dar fara cercetatori
1.23. Si acum ca si pana-n 1989, ne multumim sa spunem bancuri despre politicieni
1.24. Si acum ca si pana-n 1989, ne lasam condusi precum o vita la abator.

Capitolul 2. Deosebiri

2.1. Hidrocentralele ce le avem sunt amortizate contabil. Costul de productie este acum de 10 ori mai mic dar cel pe care-l platim = de 10 ori mai mare…?!
2.2. Termocentralele pe care le avem sunt si ele in aceeasi situatie ca a hidrocentralelor in schimb aici ne confruntam cu alt aspect si anume cu cel al aprovizionarii cu carbune de import…daca ar fi fost posibil, cu siguranta politicienii nostri, ar fi importat si apa pentru varianta hidro,numai..comision sa iasa...Amortizarea termocen tralelor, duce la costuri foarte mici de productie, in schimb comisioanele de la import au “grija” sa regleze pretul. Aceleasi comisioane vin a corecta pretul si in varianta hidro, comisioane de milioane de euro primite pentru “revizii tehnice uzuale la preturi de milioane”!
2.3. Incredibil, importam apa grea de la o firma din paradisul fiscal care candva,o cumpara(importa) din ..ROMANIA!  Transportul e foarte rapid, el facandu-se pe hartie! Teoria ca energia electrica este aproape gratuita nu e valabila si pentru Romania.
2.4. Soselele si autostrazile sunt aceleasi dar cu un trafic de 10 ori mai mare
2.5. In spitale acum trebuie sa vii cu seringa ta si cu medicamentele tale.
2.6. Statul la coada e privit ca ceva normal. Am stat 2 ore la BCR Serban Voda , le-am facut sesizare si un pic de “circ”, i-am intrebat daca-si dau seama ca ceea ce fac e furt, furt de timp si normal ar fi sa ma pontez si sa fiu platit de banca…Angajatii radeau iar “pinguinii” de la coada ma priveau ca pe un ciudat.

2.7. Daca ceri restul la taxi, spun ca nu au schimbat, daca vrei restul de la Mega Image trebuie sa te lupti sa-l culegi de pe sticla… daca lasi ciubuc prea putin, ti se bate obrazul…
2.8. Pana-n 1989 eram mintiti 2 ore/zi, la televizor!

Acum suntem mintiti 24 de ore /zi…
2.9. Pana-n 1989, presedintele era laudat de patriarhul Romaniei, acum presedintele pupa mana patriarhului. Homosexualitatea e prezenta la cele mai inalte nivele…a pupa mana cuiva, este o optiune sexuala!
2.10 In ziua de azi, poti face o facultate si numai cu bani. Examenele de semestru sunt teste grila, iar subiectele sunt postate pe net cu 2 saptamani inainte!!!
2.11. Exploatarea resurselor naturale se face de catre privati, care dau statului Roman, intre 3-12% din valoare ! Protectia sociala are un alt sens … a-l aduce pe om la nivelul de inteligenta si sau cunoastere/percepere al ierbivorelor e factor de echilibru si liniste sociala. Eliminarea fizica a pensionarilor si celor asistati social e plus valoare, si trebuie facuta intr-un cadru legal!
2.12. Astazi se fac consolidari la tronsoane de cai de tramvai unde nu e cazul doar pentru a incasa “comisionul”. Toata clasa politica asteapta cutremurul ca pe D-zeu
2.13. Pana-n 1989 fiecare cetatean mergea in concediu, o data la mare si o data la munte. Azi doar 5% isi mai permit!
2.14. Pana-n 1989, banii obtinuti din exploatarea resurselor naturale, erau directionati catre protectia sociala, astazi sunt directionati catre protectia MAFIEI!
2.15. Apa plata e la fel de scumpa ca berea?
2.16. Cumparam Cola la acelasi pret cu laptele, daca nu mai scump. In loc sa ne hranim copiii ii otravim cu mana noastra!
2.17. Parizerul e facut din celuloza alimentara si prafuri extrem de toxice. Toate preparatele contin aditivi toxici ce permit absorbtia apei. Am ajuns sa cumparam apa la pret de sunca presata. Am ajuns sa ne cumparam propria moarte in rate!
2.18. Banii ce ni se fura zi de zi, se intorc inapoi sub forma de imprumut. Cine are interes sa se opreasca jaful atata timp cat acesta genereaza dobanzi acelorasi hoti. 
Daca am incerca sa-i falimentam pe acesti criminali “economici”, ce fac profit otravindu-ne,cu acordul tacit al statului si de ce nu si al nostru, nu ne-ar ramane decat sa bem apa si sa mancam cartofi si paine…dar si atunci nu sunt sigur ca nu ne-ar otravi apa! Exista o vorba veche…SCAPA CINE POATE… eu unul va spun sincer ca SCAPA CINE SE TREZESTE! “Invadatorii” nu ne invadeaza pentru ca inca suntem prea multi! 
Capitolul 3. Specific Romanesc 

3.1. Numai in Romania platesti comision de consultare cont, facuta la bancomat.
3.2. Numai in Romania platesti comision cand retragi numerar de pe card
3.3. Numai in Romania termenele de prescriptie a amenzilor nu sunt respectate
3.4. Numai in Romania au fost date si inca se mai dau legi pentru o zi!
3.5. Branza e mai scumpa decat carnea
3.6. Nucile noastre mai scumpe decat nuca de cocos.
3.7. Laptele simplu mai scump decat laptele batut.
3.8. Portocalele mai ieftine decat merele.
3.9. Cartile sunt mai ieftine decat revistele.
3.10.Muzica buna e mai ieftina decat muzica proasta.
3.11.Maslinele umplute cu gogosar sunt mai ieftine decat maslinele umplute cu sambure.
3.12.Vinul este mai ieftin decat strugurii.
3.13.Pixul cu mina este mai ieftin decat mina de pix fara pix.
3.14.Ciupercile sunt mai scumpe decat carnea de pui
3.16.Venitul minim si pensile sunt impozitate ( supuse taxarii)
3.17.Hotararile luate de popor prin referendum sunt apoi ignorate.

Prezentarea localitatii

Amplasare

Constanța se află în județul cu același nume, în partea de sud-est a României. Se situează pe coasta Mării Negre, într-o zonă lagunară la est, deluroasă la nord și în partea centrală, și de câmpie la sud și vest. Orașul Constanța posedă o plajă proprie în lungime de 6 km. Partea de nord a municipiului, Mamaia, cea mai populată stațiune turistică de pe Litoral, se află pe malul unei lagune, având o plajă de 7 km lungime, plajă care continuă cu alți 6 km pe teritoriul orașului Năvodari.

Municipiul se învecinează cu orașele Năvodari și Ovidiu la nord, cu comuna Agigea la sud (cu aceste trei localități fiind lipit), orașul Murfatlar și comuna Valu lui Traian la vest, orașul Techirghiol și comuna Cumpăna la sud-vest și Marea Neagră la est. Constanța este împărțită în cartiere : la cele tradiționale precum Anadolu (Anadol-Köy în turcește), Tăbăcăria, Brotăcei, Faleza Nord, Coiciu, Palas, Medeea, Brătianu, Centru, Peninsula, Agigea sau Viile Noi, s-au adăugat cartiere sau subdiviziuni noi precum Tomis I, II, III și Nord, Abator, CET, Km 4, 4-5 și 5 ,Faleza Sud(Poarta 6) și alte nume poetice, moșteniri ale "epocii de aur". Cartierele nu au o autonomie administrativă, cum este cazul sectoarelor Bucureștiului, iar granițele lor nu sunt exact delimitate.

Ape

O mare parte din suprafața municipiului este amplasată într-o arie lagunară, având lacul Siutghiol (lacul lăptos în turcește, cunoscut ca „Ghiolul Mare” printre constănțeni și „lacul Mamaia” în limbaj turistic) în nord și lacul Tăbăcăriei („Ghiolul Mic”) în nord-est. Constanța se află practic pe o insulă, municipiul fiind mărginit la nord și nord-vest de Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari, la est deMarea Neagră, iar la sud și vest de Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Deși la suprafață nu există nicio sursă de apă curgătoare, pe sub Constanța apa freatică din acviferul Jurasic-superior barremian,^[10] se scurge cu o viteză foarte redusă^[11] din direcția sud-vest spre nord-est. Debitul său este comparabil cu al Dunării,^[12][13] fiind un important zăcământ de apă potabilă care furnizează populației Constanței precum și turiștilor, numeroși vara, apa curentă necesară, extrasă prin câteva zeci de foraje. Consumul industrial se face din sursa de suprafață „Galeșu” aflată pe Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari ^[14]. Din acest motiv municipiul nu s-a aflat niciodată în situația de a restricționa consumul de apă potabilă, chiar și în vârf de sezon turistic, pe caniculă sau secetă prelungită. De asemenea, Constanța este singurul municipiu din România și printre puținele orașe din lume care tratează apa potabilă destinată populației prin raze ultraviolete în locul clorului.^[15]

Climă

Clima municipiului Constanța evoluează pe fondul general al climei temperate continentale, prezentând anumite particularități legate de poziția geografică și de componentele fizico-geografice ale teritoriului. Existența Mării Negre și, la nivel mai mic, a Dunării, cu o permanentă evaporare a apei, asigură umiditatea aerului și totodată provoacă reglarea încălzirii acestuia. Temperaturile medii anuale se înscriu cu valori superioare mediei pe România + 11,2ºC. Temperatura minimă înregistrată în Constanța a fost -25 °C la data de 10 februarie 1929, iar cea maximă +38,5 °C la data de 10 august 1927. Vânturile sunt determinate de circulația generală atmosferică. Brizele de zi și de noapte sunt caracteristice întregului județ Constanța.