marți, 20 decembrie 2016

Iusein Visel se întoarce primar la Dobromir. Acuzații: „Prefectul nu s-a apărat în instanță. Nu vrea să se certe cu nici un partid”


Răsturnare de situație în cazul telenovelei de la Dobromir, unde la mijlocul lunii octombrie primarul Iusein Visel a fost demis de prefectul Constanţei, Adrian Nicolaescu (FOTO), care a semnat ordinul de încetare a mandatului.
Decizia prefectului Adrian Nicolaescu a fost luată după ce viceprimarul comunei, Ionuț Ivana, a trimis mai multe adrese prin care a solicitat demiterea primarului Iusein Visel pe motiv că a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Ba chiar, la un moment dat, viceprimarul comunei Dobromir a depus la DNA o plângere penală pe numele prefectului Constanței, Adrian Nicolaescu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.
Cât pe-aci a fost ca locuitorii comunei Dobromir să fie chemați din nou la urne, însă, joi, la Tribunalul Constanța s-a dispus o decizie surpriză:
„Admite cererea având ca obiect – suspendare executare act administrativ. În temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, dispune suspendarea executării Ordinului nr.500 privind constatarea încetării de drept,înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Dobromir pentru domnul Iusein Visel, emis la 13.10.2016 de Prefectul Judeţului Constanţa – Adrian Viorel Nicolaescu, până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a cererii în anulare a actului administrativ. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată, azi – 15.12.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conf.art.396 alin.2 c.pr.civ ”.
Un alt dosar la Tribunalul Constanța este pe rol, pentru anularea ordinului nr 500/13,10,2016, cu termen în 19 ianuarie 2017.
Sursele TOMIS NEWS din cadrul Instituției Prefectului au fost vehemente în privința deciziei de joi a Tribunalului:
„Nu și-a făcut apărarea (prefectul Adrian Nicolaescu – n.r.) cum trebuie. El nu vrea să se certe cu nimeni, se pune bine cu toate partidele ca să îi fie bine. Acum, procesul poate dura și patru ani, primarul e liniștit, prefectul la fel”.
(Preluare din "Tomis News")

vineri, 18 septembrie 2015

Unul dintre liderii PDL si apropiat al lui Traian Basescu, fostul ofiter spion al Directiei de Informatii Externe (DIE), Silvian Ionescu transmite un mesaj tulburator pe Facebook: "Basescu era turnatorul tuturor matrozilor care treceau prin Anvers!"

 „Am spus-o de mai multe ori: firea de lichea a lui Basescu nu-l lasa sa nu gafeze! Sa ranjesti la moartea Tribunului e blasfemie, dupa ce l-ai folosit si in 2004 si in 2008 ca sa iti faci majoritatea si la Bucuresti si la prezidentiale! Basescu a fost turnator, colaborator si membru de partid. Mai mult, sa faci alianta tu personal, cu Profesorul, cu Tribunul si apoi sa ii faci "solutie imorala"si sa te maimutaresti acum cu Oprea, e uluitor, e nemernic! Sa-l faci pe Vadim, Dumnezeu sa-l odihneasca!, delator cand tu insuti ai fost "colaborator membru de partid" al CI-ului DIE, inseamna sa fii o jigodie fara de pereche! Adica tu ii turnai pe toti romanii care iti treceau prin fata. Am tacut zeci de ani pentru prestigiul tarii. AJUNGE! Ca sa intelegeti, el, Basescu, era turnatorul tuturor matrozilor care treceau prin Avers si cumparau si ei lantisorul de aur mai ieftin decat putea el. Asta era jale! In timp ce el, Basescu, ciordea din curse zeci de mii de dolari din bunkeraj, shipchadlering si altele! Stiu ei toti comandantii cum se chiverniseau pe banii prostilor! Cati nebuni mai avem, sa creada ca inca lepra asta mai e necesara neamului? Mi-asi dori ca toti cei ce agreaza cele de mai sus sa inteleaga tacerea mea anterioara, sa ma ierte, dar mai presus de toate sa dea "share" pentru ca tot mai multi sa stie adevarul despre aceasta monumentala jigodie! Chiar nu scapam de comunisti, cum sugera chiar el!", scrie Silvian Ionescu pe Facebook.
silvian-ionescu traian basescu
 

duminică, 5 iulie 2015

Cine si ce mai fură din patrimoniul Spitalelor CFR. Viceprimarul orasului Constanta vrea o policlinică

Le zornăie cătușele pe la urechi și ei continuă să fure. Cam asta e concluzia care se impune, iar situația este generală. Frenezia de a fura a aleșilor noștri, fie ei parlamentari, primari sau viceprimari, este absolut inexplicabilă din punctul de vedere al unui om sănătos. Din păcate nu există nici metodă, nici instituție care să amelioreze această patologie specială. Nici măcar închisoarea, care vindecă cel mult efectele și doar pe perioada de „tratament”, după care maladia revine. Și mai este și contagioasă...

Nici n-a scăpat bine de cătușe Radu Mazăre, că viceprimarul Constanței, Decebal Făgădău (nume cu profundă rezonanță istorică) se și pregătește să-i ia locul la „Beciul Domnesc”. Turmentat de lăcomie și neinformat corect pe ce teren minat calcă, domnul Decebal a întins mâna spre rețeaua Spitalelor CFR unde, se știe, mulți și-au rupt gâtul încercând ba să le fure cu bucata, ba să le transfere la Ministerul Sănătății ca să le poată fura ulterior, ba să le ia terenul aferent. Concret, domnul Decebal a pus ochii pe Policlinica CFR Constanța care, vezi Doamne, ar fi o dărăpănătură jalnică pe care domnia sa, dintr-o mărinimie fără margini, vrea s-o transforme în locuințe sociale. Motivul invocat este de o mare ticăloșie morală, care scoate în față altruismul filantropic-umanitar, pentru a masca, de fapt, un interes personal, meschin și mizerabil.

În realitate, ambulatoriul de specialitate al Spitalului CFR Constanța este departe de a fi o „dărăpănătură” iar dotarea tehnică are în inventar aparatură de ultima generație.

Aflând „pe surse” de intenția actualului edil, Denisa Popovici, președintele Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR, s-a deplasat urgent la Spitalul CFR Constanța, ajungând la fața locului (ghinion!) exact în momentul în care venea, de la minister, faxul cu solicitarea domnului Decebal Făgădău către Ministerul Transporturilor. Mai exact, „în atenția domnului Virgil Dragoș Titea, secretar de stat”. Solicitarea e formulată în termeni ultimativi, ca și cum lucrurile ar fi deja aranjate, ceea ce nu e deloc exclus. Iată conținutul documentului: 

„Domnule ministru,

Aducem la cunoștința dumneavoastră că asigurarea locuințelor sociale și a spațiilor de locuit destinate locuitorilor cu nevoi sociale reprezintă o preocupare permanentă a administrației constănțene, care se confruntă în prezent cu un deficit de fond locativ, în ciuda eforturilor susținute de construire din surse de la bugetul loca sau atrase de la bugetul de stat. 

În acest context, ținând cont că la data prezentei clădirea ambulatoriului de specialitate al Spitalului Căi Ferate Constanța, situat în bd. I.C. Brătianu nr. 35-37, este într-o stare avansată de degradare, transferul acesteia în patrimoniul municipiului Constanța reprezintă una din oportunitățile ideale de valorificare și rezolvare a acestor probleme de ordin social prin utilizarea acesteia cu destinație de spații de locuit.

Precizăm că, potrivit datelor prezentate de Comisia de analiză, verificare și punctare a cererilor din cadrul Consiliului Local Constanța prin adresa nr. 81437/11.06.2015, un număr de 3.412 dosare pentru locuințe sociale așteaptă repartiție, depuse de persoane aflate în situații extreme (evacuați), astfel încât adresăm rugămintea de a analiza prezenta solicitare de transfer patrimonial și de a ne comunica poziția instituției dumneavoastră.
 
În speranța avizării favorabile a prezentei solicitări, vă asigurăm de întregul nostru sprijin prin punerea la dspoziție a oricăror date și documente necesare fundamentăriidecvizieidumneavoastră.
Cu aleasă considerație, 
 
VICEPRIMAR
DECEBAL FĂGĂDĂU”


De ce mințiți, domnule viceprimar? De ce spuneți că ambulatoriul Spitalului CFR din Constanța „este într-o stare avansată de degradare”? Această minciună vă trădează de la bun început intențiile ascunse. Vreți, cumva, să-l transformați într-o secție externă de pediatrie pentru soția d-voastră?

Pe de altă parte, luând de bun ceea ce invocați, respectiv nevoia de locuințe sociale, dumneavostră vreți să rezolvați o problemă creînd alta? E ca și când ai tăia mâneca bună de la cămașă, ca s-o cârpești pe cea ruptă. Nu mai vorbesc de stratagema abjectă de a opune, vezi doamne, urgența socială, urgenței medicale. Cum să faci case de locuit dintr-o policlinică, domnule viceprimar? Și cu aparatura ce faceți? O dați cui? - îndrăznesc să vă întreb. Unor investitori privați? Știți cât costă un computer-tomograf? Știți că în ambulatoriu există aparatură modernă de peste un milion de euro, pe puțin? Știți la ce folosește această aparatură și câtă populație are nevoie de ea? Și cu angajații ambulatoriului de specialitate ce faceți? Îi trimiteți în șomaj?

În concluzie, pe cine vreți să prostiți, domnule Decebal Făgădău? Vreți să repetați figura cu cei 6.500 mp, pe care primăria i-a luat de la Spitalul CFR Constanța, fără nicio bază legală, pentru a o include în patrimoniul Primăriei? Ce-ați făcut cu acel teren? Locuințe sociale?... Și, apropo, nu există cumva, în Constanța, un proiect de case sociale, inițiat de fostul primar Radu Mazăre în cartierul „Henri Coandă”, proiect care se extinde acum cu bani de la Ministerul Dezvoltării? Nu e cumva o soluție mai adecvată decât distrugerea unei policlinici, cu toate consecințele sociale care ar decurge din această situație?
Mă opresc aici. Dar sper ca lucrurile să nu se oprească aici. „Beciul Domnesc” așteaptă...

Imagini de la Policlinica CFR Constanța, care se află, conform viceprimarului Decebal Făgădău, „într-o stare avansată de degradare”




 



vineri, 24 aprilie 2015

Fostul europarlamentar Adrian Severin a reacționat, printr-o scrisoare deschisă, la declarația ambasadorului Germaniei la București, Werner Hans Lauk. Oficialul german făcea referire la imunitatea parlamentară care nu trebuie folosită abuziv în scopul protejării unor persoane individuale, fapt care ar avea efecte asupra procesului MCV.

"Scrisoare deschisă adresată Excelenței Sale domnul
Werner Hans Lauk
Ambasadorul Germaniei în România
Excelență,
Cu doar câteva zile în urmă Ambasada ce cu onoare conduceți ca înalt reprezentant diplomatic al Germaniei în România, a dat publicității un punct de vedere referitor la raporturile dintre statul de drept și statul democratic român.
Mă adresez dvs în legătură cu acest comunicat. În primul rând, observ că, în numele preocupării pentru ordinea de drept din România, aflată firește în competența românilor, comunicatul încalcă – atât în formă (prin comunicarea cu statul român altfel decât pe canale diplomatice) cât și în fond (prin amestecul în afacerile interne ale României) – ordinea de drept internațional, de care ar fi trebuit să vă îngrijiți dvs. În al doilea rând, rețin că în luarea de poziție a ambasadei germane sunt formulate aprecieri pe cât de inexacte prin raportare la standardele democratice europene, pe atât de diferite față de practicile germane din alte cazuri.
Fac aceste remarci într-o calitate pentru care mă tem că aveți puțin respect: aceea de cetățean român. Mă simt îmboldit a o face, însă, întrucât dintre cetățenii României, în 1997, în calitate de ministru de externe al țării mele, sunt cel care a exprimat regrete publice pentru ceea ce am socotit a fi derapajele morale ale românilor în raport cu națiunea germană – deopotrivă cea civică și cea culturală – de-a lungul istoriei. Am sperat că prin acest gest – care mi-a atras criticile și dezaprobarea multor compatrioți – voi șterge rezervele germane față de națiunea română și voi pune astfel bazele unui parteneriat durabil cu valențe strategice între România și Germania. Declarația mea de atunci, făcută în fața vice-cancelarului și ministrului de externe german Klaus Kinkel, și bazată pe admirația și respectul autentice nutrite de poporul român pentru poporul german, a fost sinceră și dureroasă atât sub aspectul evaluării trecutului cât și sub acela al intențiilor referitoare la viitor.
Cu aceeași sinceritate și durere mă adresez Excelenței voastre și acum, în circumstanțe cu totul diferite dar cu aceeași speranță într-un viitor mai bun al relațiilor româno-germane.
********
1. În comunicatul Ambasadei germane se spune printre altele: „Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea instituțiilor care sprijină, protejează și dezvoltă în continuare statul de drept în România să se poată desfășura fără limitări." O asemenea formulare afirmă aluziv că în România ar avea loc un conflict între niște instituții „care sprijină, protejează și dezvoltă în continuare statul de drept" și alte instituții care s-ar opune statului de drept.
Aluzia este falsă. În România toate instituțiile „sprijină, protejează și dezvoltă în continuare statul de drept". În România nu se consumă conflictul inter-instituțional pe care îl sugerați. Controversele care au loc în România și la care Ambasada Germaniei probabil se referă, privesc combaterea manipulării instituțiilor statului de drept în scopul promovării agendelor politice ale unor grupuri de interese oculte prin abuz de drept.
În oricare din aceste ipoteze, însă, avem de a face cu o problemă de politică internă și potrivit art 41 al Convenției de la Viena, referitoare la relațiile diplomatice, amestecul în asemenea probleme vă este interzis. Este greu să crezi în angajamentul proclamat de străini în apărarea legalității din România, lucru care nu este în răspunderea lor, atâta timp cât o fac încălcând obligații legale ce le revin direct din convențiile internaționale la care țările lor sunt parte. Veți fi de acord cu mine, sper, că acela care încalcă legile ce i se aplică lui, nu are nici o legitimitate morală să vorbească despre respectul legilor aplicabile altora.
2. În același comunicat al Ambasadei dvs se mai spune: „Respectul față de independența justiției și față de principiul separării puterilor în stat impun abordarea imunității parlamentare de așa manieră încât aceasta să nu fie utilizată în mod abuziv, în scopul protejării unor persoane individuale." Acestei idei cu caracter de principiu îi lipsește partea a doua. Într-adevăr, „respectul față de independența justiției și față de principiul separării puterilor în stat impun abordarea imunității parlamentare de așa manieră încât..." ridicarea imunității în scopul urmăririi și judecării parlamentarilor în stare de arest să nu fie utilizată în mod abuziv cu scopul discreditării unor persoane individuale sau al smulgerii de mărturii prin tortură (fizică sau / și morală). Numai așa, cu ambele părți, principiul evocat de dvs poate fi primit.
Supremația legii nu poate fi asigurată pe seama limitării libertății. Originile latine ale românilor și experiența tristă a dominației străine în multe momente ale istoriei lor, îi fac să iubească prea mult libertatea pentru a primi cu ușurință limitarea ei. Vorbim aici de tradiții diferite de cele germane care au marcat prin exaltarea autorității și inegalității nu numai soarta propriului dvs popor dar și soarta popoarelor pe care poporul dvs a găsit cu cale să le domine.
3. Sub masca principiilor comunicatul dvs induce reproșul că în România abordarea imunității parlamentare ar avea loc în mod abuziv. De aceea vă exprimați și „deosebita atenție și îngrijorare" asupra „evenimentelor actuale", amenințând discret că ele vor avea „efecte directe asupra evaluării procesului MCV". Evident, efecte negative!
O asemenea acuzație ar fi meritat niște argumente concrete, desigur întărite prin probe. Nu văd în ce constă abuzul Parlamentului României care este chemat să aprecieze nu dacă justiția trebuie să își urmeze cursul – aceasta este în afara discuției – ci dacă este indispensabil ca libertățile fundamentale ale unor persoane investite cu un mandat popular, să fie limitate pe perioada procesului judiciar, perioadă în care prezumția lor de nevinovăție rămâne intactă. Fiind o chestiune de oportunitate a cărei apreciere este lăsată de Constituție în competența Parlamentului, respingerea cererilor formulate de procurori nu poate fi etichetată automat și întotdeauna ca abuzivă. Dacă există argumente concrete în sens contrar ele trebuie formulate. Altminteri, atâta timp cât se găsește în exercițiul unui drept exclusiv de apreciere, Parlamentul beneficiază de prezumția de bună credință. Abuzul începe numai acolo unde încetează dreptul.
4. Să vedem, însă, cum percepe Germania imunitatea parlamentară atunci când în cauză este „protejarea unor persoane individuale" de cetățenie germană. Cu doar câțiva ani în urmă, parchetul german a solicitat Parlamentului European ridicarea imunității onorabilului Elmar Brok, acuzat de evaziune fiscală. Menționez că nu era vorba de ridicarea imunității în vederea arestării ci exact în vederea declanșării procesului judiciar.
Distinsul europarlamentar s-a prezentat cu avocați în fața Comisiei juridice și a explicat că de evidența veniturilor sale se ocupa secretarea iar de declararea lor la fisc soția. Întrucât secretara uitase să transmită soției unele informații asupra veniturilor soțului, unele venituri nu au fost declarate și prin urmare impozitele aferente lor au rămas neplătite (sic!). Pentru că această poveste nu excludea realitatea evaziunii ci oferea doar niște circumstanțe atenuante, avocatul dlui Brok a precizat că, dată fiind gravitatea minoră a faptei și împrejurarea că acuzatul era dispus să plătească ceea ce era datorat, insistența parchetului german de a deschide un proces ar fi avut exclusiv motivații politice. Pe baza acestui argument s-a propus și s-a votat respingerea cererii de ridicare a imunității.
Am votat și eu în același sens, cu teama că Guvernul german ne-ar putea acuza de abuz. Spre ușurarea mea nu am auzit, însă, o astfel de acuzație. Ceea ce înseamnă că în concepția germană oprirea cursului justiției, suspectă de politizare, în cazul dlui Brok a fost un fapt corect, în timp ce refuzul posibilității de a-i aresta pe parlamentarii români înainte de judecată nu a fost. (!!)
5. Este adevărat că Germania nu susține oprirea cursului justiției din rațiuni politice doar în cazul cetățenilor germani. A făcut-o și în cazul fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko, cerând pe față puterii executive ucrainene, respectiv Președintelui Ucrainei, să impună puterii judecătorești achitarea doamnei cu pricina. Aceasta nu pentru că ar fi fost nevinovată ci pentru că era „pro-occidentală" (a se citi pro-germană). Vorbind în numele Germaniei, același domn Brok a mai adăugat și „argumentul" că dna Timoșenko era colega sa de partid în cadrul PPE; cu precizarea că este firesc ca tovarășii de partid să se susțină între ei.
Prin urmare nu avem de a face cu principii ci exact cu ceea ce condamnați în cazul României, adică „protejarea unor persoane individuale". Criteriul distincției între persoanele individuale care pot fi protejate și cele care nu pot fi este acela al interselor germane. Nu justiția selectivă vă supără ci criteriile selecției.
Nu pot să nu mă întreb, însă, care sunt interesele Germaniei în România dacă pledează pentru încarcerarea generală a elitei politice române cu efectul evident al blocării deciziei politice și al destabilizării sociale? Și asta exact în momentul în care UE se află într-o confruntare dură cu Rusia?
6. Ne comunicați dle ambasador că Germania „sprijină eforturile constante ale autorităților române de urmărire penală în lupta împotriva corupției". Este o intenție salutară dacă se are în vedere punerea la dispoziția autorităților germane de urmărire penală a instrumentelor necesare spre a lupta împotriva corupătorilor germani care i-au infectat pe unii români cu virusul corupției. De autoritățile române de urmărire penală are a se ocupa statul român. El trebuie să le sprijine iar nu statul german. Germania ar face bine să pună capăt legislației și practicilor germane care oferă impunitate cetățenilor germani care prin mită și alte mijloace similare promovează interesele germane în străinătate. Când încurajezi pe corupătorii de la tine de acasă și îi combați pe corupții altora spunând că vrei să combați corupția acolo unde tu însuți i-ai permis să înflorească, nu te poți aștepta decât la a fi calificat drept ipocrit și duplicitar.
7. Ne certați, Excelență, făcând vorbire de nevoia respectării „obligațiilor asumate de România în cadrul comunității de drept și de valori pe care o reprezintă UE și care se concretizează în Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)". Trec peste faptul că MCV nu are nici o bază legală în vreun tratat european (cel puțin cu începere din 2010 când a expirat termenul de valabilitate al clauzei de salvgardare). Deja suntem obișnuiți cu maniera în care de pe poziții nelegiuite ni se cere respectarea unor reguli inexistente și unor standarde arbitrare.
Să subliniem însă că, așa după cum chiar comunicatul Ambasadei germane o spune, dacă sunt în discuție anumite obligații ale României acestea ar fi cele asumate în cadrul UE. Or, domnia voastră, Excelență, sunteți la București nu ca reprezentant al UE ci ca ambasador al Germaniei, împuternicit și obligat să vegheați la consolidarea relațiilor bilaterale iar nu la administrarea raporturilor dintre UE și România.
UE este o entitate de tip federal care aparține României tot atât cât aparține Germaniei. În cadrul UE România are un statut egal cu cel al Germaniei. Germania nu are nici o calitate de a vorbi României în numele UE. Dacă are ceva de clarificat cu România în calitate de stat membru al UE, o poate face în cadrul procedurilor și instituțiilor europene, acolo unde România va vota alături de alți membri care nu împărtășesc îngrijorările germane față de soarta justiției române.
Dacă Germania nu are competența de a discuta în plan bilateral presupusele obligații ale României față de UE, ea are în schimb obligația de a-și plăti datoriile față de România asumate în raporturile bilaterale. Este cel puțin ciudat, veți fi desigur de acord Excelență, că Germania se preocupă de obligațiile României față de UE dar nu spune o vorbă despre plățile germane restante rezultate din acordul germano-român de clearing din 1936. Este nevoie, într-adevăr, de un tupeu uluitor ca să te uiți la paiul din ochiul românilor când tu ai ditamai bârna în propriul tău ochi. Pentru Germania, Excelență, statul de drept se rezumă oare la executarea obligațiilor României, fără a mai ajunge și la executarea obligațiilor germane? Sunt români care nu ar mai dori să aducă în discuție aceste obligații. Ei sunt, însă, împinși să o facă de obrăznicia cu care le bat obrazul unii fără obraz. Dacă doriți să ne judecați, atunci trebuie să acceptați a fi judecați cu aceeași judecată.
8. Ne amenințați, Excelență, că deciziile Parlamentului României vor avea „efecte directe asupra evaluării procesului MCV". Ce am putea face și ce am putea zice? Bucuroși le-om duce pe toate. Ceea ce Excelența Voastră nu observă este că oricât de răi ar fi parlamentarii români ei sunt aleșii noștri, ai acestui popor amărât. A-i acuza pe ei înseamnă a ne acuza pe noi. A-i insulta pe ei este egal cu a ne insulta pe noi.
Ca alegători avem dreptul să ne criticăm și să ne sancționăm aleșii. Ca români, demni cetățeni ai unui stat suveran, nu putem permite nimănui, inclusiv Germaniei, să ne umilească reprezentanții și mai ales să facă presiuni asupra lor pentru a lua anumite decizii la care Constituția României – certificată de experții Consiliului Europei, dintre care unul german, ca fiind perfect compatibilă cu standardele europene – nu îi obligă.
9. Sunt de aceea convins, Excelență, că mulți, foarte mulți români, chiar și dintre cei nemulțumiți de prestația clasei politice românești, nu acceptă ca umilința unei rele conduceri naționale să fie amplificată de umilința unor intervenții externe lipsite de cel mai mic respect pentru demnitatea lor națională. În numele acestora cred că pot vorbi cerându-vă să puneți capăt amestecului în treburi care nu vă privesc și totodată să respectați obligațiile care vă revin potrivit Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice, la care m-am mai referit, de a comunica ceea ce aveți de comunicat pe cale instituțională Ministerului Afacerilor Externe iar nu presei.
Nu vă lăsați înșelați de lipsa de reacție a autorităților române. În această tăcere nu se regăsește sentimentul național. Nota de plată a acestei tăceri va veni într-o zi. Să evităm, însă, ca plata să se impute și asupra relațiilor româno-germane. Aceasta mai ales într-un moment în care sfidările și amenințările la adresa arhitecturii de securitate europene ne cer să fim mai uniți ca niciodată. Evident, dacă nu cumva Germania are în vedere o ordine europeană din care România să fie exclusă ca stat suveran sau dacă nu cumva dorește să pedepsească România pentru că nu împărtășește opțiunile geo-strategice germane în relația cu Rusia și vrea să o aducă în situația de a nu se mai putea opune.
*******
Aceasta, Excelență, nu este o scrisoare germanofobă. Fiți convins că ea este scrisă de un germanofil. Un germanofil îngrijorat și dezamăgit. Un germanofil care face cel mai mare serviciu Germaniei neuitând că este român și vorbindu-i ca român; european convins dar român iremediabil. Sper că o veți citi cu înțelepciunea pozitivă așteptată de la un membru al acelei mărețe națiuni care i-a dat omenirii pe Kant, Beethoven și Goethe iar nu cu aroganța revanșardă a acelui Reich care a însângerat omenirea dar și Germania sub acțiunea devastatoare a unui Hitler, Ribbentrop sau Goebbels.
Nădăjduiesc, Excelență, că veți oferi românilor iar nu neapărat mie, un răspuns convingător la problemele ridicate în prezenta scrisoare; răspuns formulat de preferință într-un alt limbaj decât cel de lemn al diplomației fără caracter. Până atunci vă rog să primiți expresia desăvârșitei mele considerații.
Al dvs,
Prof. Dr. Adrian Severin
Ex vice-prim ministru
Ex ministru al afacerilor externe al României
București
15.04.2015

marți, 3 martie 2015

Croaziere pe marile lumii, inclusiv cu plecare din portul Constanta

Mai multe relatii la:  office@miraj-travel.ro


Croazieră din Constanţa

Încă de la botez, MSC Opera s-a dovedit a fi o navă mai mult decât elegantă care va oferi oaspeţilor ei confort şi lux, astfel încât aceştia să se simtă instant atraşi de către personalitatea ei puternică. MSC Opera este un vas în care MSC Cruises şi-a focusat toată experienţa în navigare şi viaţa la bordul vasului. Cele 856 de cabine, multe dintre ele cu balcoane private, sunt foarte mari şi încăpătoare. Locurile publice includ recepţia, cu frumoasa ei podea de marmură şi nenumăratele ferestre prin care puteţi admira frumuseţea mării. Formele ei geometrice şi delicateţea culorilor, care se inspiră din Art Deco, oferă oaspeţilor o experienţă unică şi elegantă.

Preț:
de la €859 / persoană
Dată plecare:
11, 25 iulie 2015
08, 22 august 2015
05 septembrie 2015
Durată:
14 nopți / 15 zile
Itinerariu:
Constanţa (România) Sochi (Rusia) Istanbul (Turcia) Mykonos (Grecia) Santorini (Grecia) Cefalonia (Grecia) Dubrovnik (Croaţia) Veneţia (Italia) ) Bari (Italia) Piraeus (Grecia) Constanţa (România)






Croazieră Insulele Canare

Norwegian Spirit acest vas spectaculos oferă câte ceva pentru fiecare. Restaurantele vă oferă o gamă largă de mâncăruri, de la aperitive cu specific franțuzesc de la Bistro, până la delicioasele mâncăruri orientale de la restaurantul asiatic Shogun. Puteți admira priveliștile spectaculoase în timp ce practicați lovitura la golf sau alergați în jurul pistei Star. Savurați cocktailul preferat lângă piscina Trivoli, sau răsfățați-vă cu tratamentele de la centrul de frumusețe și întreținere Roman. Seara, puteți vedea spectacolele magnifice la teatrul Stardust, apoi dansați la discoteca Celebrity. Sau vă puteți încerca norocul la cazinoul Maharajah's.

Preț:
de la €499 / persoană
Dată plecare:
06, 16, 26 martie 2015
05, 15 aprilie 2015
Durată:
10 nopți / 11 zile
Itinerariu:
Barcelona (Spania) Casablanca (Maroc) Funchal (Madeira) Santa Cruz (Tenerife, Spania) Arrecife (Lanzarote, Spania) Malaga (Spania) Barcelona (Spania)






Croazieră de Paşte în Mediterana de Est

Deşi se împarte între Mediterană, pe timpul verii şi Caraibele de vest pe timpul iernii, designul vasului Norwegian Jade reuşeşte să creeze o atmosferă tropicală oriunde s-ar afla. În timp ce vasul vă poartă de la un port la altul, pe coaste încântătoare, vă veţi putea bucura de toate facilităţile oferite de vas, printre care se numara baruri şi cluburi de noapte ,restaurante premiate, minunatul casino, piscine şi chiar liniştita zonă de spa. La bord există destulă distracţie şi pentru copii, aşadar puteţi savura plăcerea unei croaziere alături de întreaga familie.

Preț:
de la €749 / persoană
Dată plecare:
08 aprilie 2015
Durată:
10 nopți / 11 zile
Itinerariu:
Civitavecchia (Roma, Italia) Katakolon (Olympia, Grecia) Piraeus (Atena, Grecia) Kusadasi (Turcia) Istanbul (Turcia) Napoli (Italia) Civitavecchia (Roma, Italia)






Croazieră de Paşte în Mediterana de Vest

MSC Preziosa, cel mai nou vas al liniei de croaziere MSC, a fost creat pentru ca dumneavoastră să puteţi experimenta elementele specifice spiritului mediteranean în voiaje de neuitat în întreaga lume.
MSC Preziosa nu este lipsită nici de luxul MSC Yacht Club, care vă pune la dispoziţie suite exclusiviste, serviciul de majordomn, servicii speciale şi punti private. În plus, vă veţi putea bucura de magia casinoului şi de spectacole de cea mai înaltă clasă.
MSC Preziosa aduce inovaţii care le permit oaspeţilor ei să se bucure de fiecare moment petrecut la bord, aşa cum li se potriveşte mai bine. Una dintre ele este aqua parcul Doremi Castlekids sau Vertigo, cel mai lung tobogan acvatic la bordul unui vas de croazieră. O altă noutate este bucătăria deschisă din cadrul restaurantului Galaxy, unde în timpul zilei vă puteţi bucura de un meniu delicios, iar seara puteţi dansa până tarziu, bucurându-vă în acelaşi timp de privelişte.
Acestea şi multe altele, le veţi putea descoperi la bordul vasului MSC Preziosa, experimentând stilul mediteranean şi savurând fiecare moment la maximum, în timp ce admiraţi cele mai frumoase locuri din lume, de pe mare.

Preț:
de la €579 / persoană
Dată plecare:
11 aprilie 2015
Durată:
7 nopți / 8 zile
Itinerariu:
Genova (Italia) Civitavecchia (Roma, Italia) Palermo (Italia) La Goulette (Tunisia) Palma de Mallorca (Spania) Valencia (Spania) Marsilia (Franţa) Genova (Italia)






Croazieră Europa de Nord

La bordul luxosului vas de croazieră MSC Orchestra, veţi fi încântaţi de numeroasele variante de distracţie. Acestea includ jogging pe o pistă dedicată, relaxare în baia turceasca, cină la restaurantul chinezesc the Shanghai, relaxare în exoticul Savannah Bar şi, nu în ultimul rând, puteţi experimenta strălucirea stilului Hollywood în Zaffiro Bar. Vă puteţi încerca norocul la Palm Beach Casino, puteţi dansa până dimineaţă în discotecă sau puteţi urmări unul dintre spectacole la Covent Garden Theater. Cei mici se pot distra la locul de joacă Jungke Adventure, în timp ce adolescenţii îşi pot petrece timpul la Teen's Club.
Vasul MSC Orchestra vă aşteaptă la bord în voiajele sale către destinaţii speciale şi exotice, în speranţa că vă va oferi croaziera la care visaţi de mult timp.

Preț:
de la €679 / persoană
Dată plecare:
23 mai 2015
06, 20 iunie 2015
04, 18 iulie 2015
01, 15, 29 august 2015
12 septembrie 2015
Durată:
7 nopți / 8 zile
Itinerariu:
Kiel (Germania) Bargen (Norvegia) Hellesylt & Geieanger (Norvegia) Flaam (Norvegia) Stavanger (Norvegia) Kiel (Germania)


vineri, 30 ianuarie 2015

Johannis: sluga dumneavoastră, domnule președinte Băsescu!

 Ultimele declarații, cu totul anti-constituționale, ale lui Johannis, dovedesc că vrea să fie și el un președinte jucător! Adică un președinte care nesocotește statutul fixat funcției sale prin Constituția Țării. Vrea să se amestece în activitatea Parlamentului, tulburând mersul firesc al activității legislative. A declarat – de data asta n-a mai citit, că are nevoie de un alt guvern, un guvern „liberal”, condus de Dobrinoiu, condus adică de Vasile Blaga. În termeni mai exacți, condus din umbră de Traian Băsescu.

Cum se poate ajunge la schimbarea de guvern? Simplu: prin manevre de culise, adică prin șantaj și momeli politice, care să-i determine pe cât mai mulți parlamentari de doi bani duzina să părăsească barca guvernului și să voteze alături de PD, de cei pe care Țara i-a rejectat în 2012 ca pe niște gunoaie!

Aceste gunoaie politice le reciclează acum Johannis, printr-un procedeu care poartă marca bine cunoscută, inconfundabilă, a lui Traian Băsescu: soluția imorală, cea care l-a adus la guvernare pe Boc în 2008 fără ca partidul său să fi câștigat alegerile parlamentare! Ce a urmat, cunoaștem cu toții! Evident, nu atât de bine cum se cunoaște la DNA opera de guvernare a lui Boc.

Johannis al dumneavoastră, stimați români care l-ați votat și stimați români care ați sperat că Johannis ar putea fi un președinte bun – din această ultimă categorie am făcut și eu parte câteva săptămâni, până la numirea lui MRU în funcția de consilier prezidențial!, Johannis al nostru se dovedește că este mai mult al lui Băsescu și al pedeliștilor decât al nostru. A promis că va merge până la capăt cu combaterea corupției și prima lui grijă este să-i readucă la guvernare pe oamenii lui Băsescu! Și mai ales să-l salveze de ștreang pe Băsescu, insul cel mai corupt, mai nociv și mai venal de la Carol al II-lea încoace!

Îi trebuie lui Johannis un nou guvern? Ideea pare rezonabilă! Ideea ar fi de bun simț în măsura în care Johannis ar propune un guvern într-adevăr nou și legat de speranțele noastre că noul președinte este un om normal, capabil și decis să ofere un parcurs nou și corect pentru România! Am sperat că Johannis are în vedere un guvern nou care să rupă legăturile cu corupții din clasa politică, să pună capăt dependenței și servituții față de clanurile mafiote, un guvern de tehnocrați și, în același timp, de uniune națională.

Din fericire pentru societatea românească, din mai multe direcții a venit propunerea, sugestia că un asemenea guvern s-ar putea constitui în jurul lui CĂLIN GEORGESCU! A ținut Johannis seamă de această idee, promovată mai ales în mediile internaute, tinerești? L-au informat consilierii săi că există pe lumea asta un CĂLIN GEORGESCU cu care ar fi de bun augur să se întâlnească și să stea de vorbă?

Am sperat că Johannis la o asemenea schimbare de guvern visează! Dinaintea acestei perspective nu este exclus ca Ponta însuși să cedeze și să demisioneze. Gestul acesta însă Ponta nu-l poate face ca să-i aducă la guvernare pe cei pe care votul popular din 2012 i-a trimis la plimbare, i-a scos de la guvernare prin cel mai răspicat rezultat electoral! Cu șuturi în spate!...

Proiectul lui Johannis de a crea o nouă majoritate parlamentară, proiect gangsteresc la nivel politic, în condițiile în care actualul guvern are o susținere parlamentară atât de mare este mai degrabă un vis decât un proiect realist! Un vis nesăbuit care va avea un singur efect: dezbinarea și mai adâncă a societății românești! Tulburarea apelor, suspendarea pentru câteva luni a activității parlamentare propriu zise!

Va fi însă și ocazia ca să ne dăm seama cât de mult am greșit când ne-am pus nădejdile în acest Johannis!... Această hologramă, inventată de Băsescu, fără existență reală, există numai virtual, pe internet, acolo unde a și fost omologat ca politician. Pseudo-creație internaută, a unui tineret sătul de clasa politică, ușor de păcălit de șulfele îmbătrânite în rele din subordinea și anturajul lui Băsescu.

Sauf de mieux, în lipsă de ceva mai bun, copiii noștri l-au vrut pe Johannis. Imediat după aflarea rezultatului mi-am zis că e poate mai bine așa! Ponta președinte era o pălărie prea mare pentru liderul încă imatur al PSD. Dar rămânerea la guvernare a lui Ponta nu pica rău! Era clar că Ponta, atât cât va depinde de el, știindu-se supravegheat de un președinte respectat de electorat, se va strădui să nu greșeacă, să nu mai facă jocuri de partid, ci să-și vadă propriu zis de treabă!
Johannis se plânge că având șef de guvern un adversar de idei nu-și va putea urma proiectul său politic! Proiectul său de țară!... Un proiect care, se vede tot mai clar, are ca principală țintă salvarea lui Traian Băsescu!... În rest, apă de ploaie, nu proiect de țară!

Se vede tot mai clar că alegerile prezidențiale au fost câștigate de un candidat mai neavenit chiar și decât Ponta. Johannis a câștigat printr-o diversiune electorală extrem de abilă însă. Peste ani de zile, la masteratele din domeniul serviciilor speciale, se va cerceta pas cu pas diversiunea prin care a fost posibilă cacealmaua din noiembrie 2014. Dovezile privind matrapazlâcurile oamenilor lui Băsescu din diasporă încep să se adune. Unele au ajuns și la mine, fără să le caut. Vor deveni curând folclor! Minciuna are picioare scurte, cum bine se știe!

Încolțit din toate părțile, Traian Băsescu este în stare să provoace orice tulburare în țară, orice eveniment de destabilizare politică favorizând proasta funcționare a justiției! Favorizând infractorul prezidențial.

Zic unii că Băsescu are sprijinul americanilor! Care americani? Numai americanii care fac pe ascuns politica Moscovei l-ar putea susține pe Băsescu!
Există oare această categorie de politicieni americani? Există politicieni, înalți funcționari de stat americani care se află în slujba Moscovei?

Pentru mine existența acestei categorii de politicieni americani sau europeni este singura explicație logică pentru sprijinul acordat de americani și UE lui Băsescu! Asta dacă cumva acest sprijin chiar este real, iar nu o fumigenă de-a lui Băsescu! Cum să sprijine America un individ atât de odios?! De sordid, cum i s-a spus de curând!

Adică Băsescu ar fi omul Moscovei?...

Asta se știe la Constanța dinainte de 1990. Nu v-ați întrebat de ce oare, de câte ori a candidat la alegerile pentru Parlament, Băsescu nu a candidat la Constanța, acolo unde multă lume îl știe câte parale face?...

În ianuarie 1990, colegii și subordonații lui Traian Băsescu din Portul Constanța l-au demis din funcție cu huiduieli și înjurături ca la gura portului. La ministerul respectiv, din toată țara au venit 40 de propuneri de demitere a unor directori, la cererea „oamenilor municii”! Din cele 40 de cereri, primul ministru Petre Roman a fost de acord cu 39, iar pe una nu a acceptat-o și l-a păstrat în funcție pe directorul respectiv, al dumnevoastră Traian Băsescu.

Peste câteva luni, același Petre Roman, kgb-ist din tată-n fiu, l-a făcut ministru pe directorul alungat din funcție de colegii săi...

Acesta este mentorul, cel care l-a inventat pe Johannis, pentru a-i continua opera malefică din fotoliul de la Cotroceni!

Flota noastră a fost înainte de 1990 ținta unor sabotaje, din partea URSS, contrariată de faptul că România deținea nu numai cel mai mare port maritim, dar și cea mai mare flotă din Marea Neagră!... Ce n-au izbutit acele sabotaje kgb-iste până în 1990, a reușit de minune agentul Traian Băsescu după 1990! Firește, nu singur! Nu de capul său!... E și el, mai departe, slugă!

Așadar, avem un președinte, pe numele său Johannis, slugă la altă slugă. A cui slugă este Băsescu?... Asta n-o mai știu! La cât este el de pezevenchi și de poltron, cred că are mai mulți stăpâni! Numai în slujba României nu a conceput să fie!

Ion Coja

25 ianuarie 2015

Post scriptum. Un prieten din SUA se întreba de ce nu au fost probleme cu votul din noiembrie și în State. Și tot el răspunea în locul meu: pentru că în SUA nu s-au putut trimite autobuze cu „turiști electorali” scandalagii și puși pe harță. Aveau nevoie de viză de intrare în SUA...
Dispariția ștampilelor, un detaliu neînsemnat, care a însemnat, la unele secții de vot, dublarea timpului necesar votării, în vina cui cade? Nu a guvernului, ci a ambasadorilor care, NOTA BENE!, au fost numiți toți de Băsescu!... Erau și unii mai sunt oamenii lui Băsescu, aflați la ordinul Guvernului, după lege, dar în fapt sub ascultare de Băsescu!... Slugi ale lui Băsescu! Pe aceștia ar trebui să-i ancheteze procurorii!

joi, 22 ianuarie 2015

Acesti netrebnici care ne conduc

de Mihai Eminescu
Ce caută aceste elemente nesănatoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trai fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplina conştiinţă? Ce căuta d. X profesor de universitate, care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atâtea cunoştinţe pozitive pe câte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic şi om de stat?
Ce caută? Vom spune noi ce caută.
Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă. Am facut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a caror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc. Căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului, greceşti, jidoveşti, bulgareşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri. Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că esti rău român…
Liberalii sunt smântâna şi temeiul României, noi suntem nişte rămăşiţe din vechile populaţiuni autohtone, care nu merită să fie băgate în seamă. De! iertaţi-ne, boieri Arioneşti şi Caradeşti, că ni s-a părut şi nouă, biet, că trăim în ţara noastră şi avem de zis o vorbă. Iertaţi-ne pentru că nu băgasem de seamă că suntem în Bulgaria, iertaţi-ne apoi că n-am voit să ne batem pentru bieţii greci şi bulgari.
Dar acum, de ne veţi fi iertat sau nu, să stăm de vorbă gospodăreşte şi să vă întrebăm ce poftiţi d-voastră? Şi, ca să ştim că aveţi dreptul de a pretinde, să întrebăm ce produceţi? Arătaţi-ne în Adunările d-voastră pe reprezentanţii capitaliilor şi fabricelor mari, pe reprezentanţii clasei de mijloc care să se deosebească de fabrica de mofturi ale „Telegrafului”, şi ale „Românului” şi de fabrica d-voastră de palavre din Dealul Mitropoliei?…
Ciudată ţară, într-adevăr! Pe cei mai mulţi din aceşti domni statul i-a crescut, adică i-a hranit prin internate, ca după aceea să-şi câştige, printr-un meşteşug cinstit, pâinea de toate zilele.
Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. Dupa ce aceşti domni şi-au mântuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească până la sfârşitul vieţii. Dar nu-i numai atâta.
Domnia lor vor să facă pe boierii. 3–4–500 de franci pe lună nu-i liniştesc şi nu-i fac să se puie pe muncă pentru a deveni folositori naţiei de pe spinarea căreia trăiesc. Sunt născuţi pentru lucruri mai înalte, pentru deputăţii, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune în Academie, tot lucruri mari la care cinstiţii lor părinţi, care vindeau bragă şi rahat cu apă rece sau umblau cu patrafirul şi sfistocul din casă-n casă, nici nu visaseră şi nici n-aveau dreptul să viseze, căci nu dăduseră naştere unor feţi-frumoşi cu stele-n frunte, ci unor băieţi groşi la ceafă şi târzii la minte, de rând, adesea foarte de rând.
Căci, din două una: sau aceşti oameni sunt toţi genii şi, prin „calitatea” muncii lor intelectuale, merită locul pe care-l ocupă, sau, neproducând nici o valoare, nereprezentând nici un interes general decât pe al stomacului lor propriu, trebuie reîmpinşi în întunericul ce li se cuvine.
Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învaţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării.
De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.
Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice: „Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stapân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, dupa ce voi i-aţi înţolit. N-ar fi mai bine ca să stapânească cei ce n-au nevoie de averile voastre, având pe ale lor proprii? Sau cel puţin oameni care, prin mintea lor bine aşezată, vă plătesc ce voi cheltuiţi cu dânşii?
De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi.
(Din ciclul Icoane vechi şi icoane nouă, publicat în “Timpul” – 1877)